Selecționerul Slovaciei, Vladimir Weiss, a anunțat, marți, la Bratislava, că și-a prelungit contractul cu federația slovacă (SFZ) până în 2014.
În funcție din 2008, Weiss a declarat că se pregătește de alte provocări, Euro-2012 și CM-2014.
„Cred că pot reușit cu această echipă tânără, dar în același timp experimentată”, a declarat selecționerul în vârstă de 45 de ani.
Pentru prima participare la turneul final al CM, Slovacia a reușit să ajungă în optimile de finală, unde a fost eliminată de Olanda.
Echipa lui Vladimir Weiss se poate lăuda în mod special că a învins Italia, scor 3-2, campioană mondială în 2006.
Fost internațional cehoslovac (CM-1990 în Italia), Weiss a mai antrenat echipele Artmedia Bratislava (faza grupelor Ligii Campionilor 2005-2006) și Saturn Ramenskoe, club din prima divizie rusă, în 2006-2007.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER